Preasfântă Născătoare de Dumnezeu „miluiește-ne pe noi” sau „mântuiește-ne pe noi”? Rostirea stihului dedicat Maicii Domnului Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne/mântuiește-ne pre noi din timpul ecteniilor diaconale este una relativ nouă. În Liturghierele românești mai vechi de secolul al XX-lea el nu apare, la baza reprezentând o tradiție orală athonită tardivă (sec. XVII-XVIII), consemnată ulterior în cărțile de slujbă românești și slavone. Rostirea lui se petrecea în surdină, fără întreruperea ecteniei adresată Maicii Domnului care începea cu cuvintele Pe Preasfânta… și se termina la cuvintele …și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm (strana: Ție, Doamne). Stihul a fost receptat în practica liturgică românească în forma lui originală, adică Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pre noi (gr. Ὑπεραγία Θεοτόκε σῶσον ἠμᾶς), dar a dus la împărțirea cererii către Maica Domnului în două: 1. Pe Preasfânta… cu răspunsul cuvenit și 2. Pe noi înșine…, cu răspunsul Ție, Doamne). Această împărțire a dus la rândul ei la adaptarea primei părți pentru ca ea să fie înțeleasă pe deplin de credincioșii care participă la slujbe, întrucât s-a remarcat lipsa unui verb la un mod personal. Astfel, cuvântul de final al cererii pomenind sau pomenindu-o (gr. μνημονεύσαντες) a devenit să o pomenim. Comparativ cu practica românească, am constatat că la greci nu există totuși o variantă unică de rostire: unii dintre ei nu rostesc respectivul stih, alții îl rostesc în fundal cu o voce stinsă, iar alții, dacă întrerup ectenia, o fac scurt, în dreptul cuvântului Maria, după care continuă firesc cererea cu toți sfinții pomenindu-o, pe noi înșine… La mijlocul secolului al XX-lea, pe fondul unor discuții teologice pe tema învățăturii de credință romano-catolice conform căreia Maica Domnului este „împreună mântuitoare cu Hristos”, unii teologii ortodocși și-au pus problema dacă formularea Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pre noi ar trebui să fie eliminată din slujbele Bisericii, întrucât textul său nu ar fi corect din punct de vedere dogmatic. Într-un articol intitulat „Trebuie eliminat Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pre noi?”, părintele Epifanie Theodoropoulos avea să spună următoarele: „în niciun caz nu trebuie eliminat stihul, deoarece lăudând și cântând cu buzele și cu inima aceste cuvinte, nu cerem de la Stăpâna preacurată să ne mântuiască cu propria putere, autoritate și dreptate a firii ei, așa cum greșit presupun unii, ci ca, folosindu-și negrăita sa îndrăzneală de Maică în fața lui Dumnezeu-Cuvântul, Căruia I-a împrumutat trup din trupul ei, să facă în așa fel ca prin rugăciunile ei să câștigăm în chip desăvârșit mântuirea în Hristos și să scăpăm de moartea nemuritoare. Prin urmare, nu se referă la nimic altceva decât la rugăciunile ei calde, prin care ea poate ajuta la calea bună către mântuirea noastră în Hristos”. Aceeași opinie a fost împărtășită și de profesorii greci Ioannis Kaloghiros, Megas Farantos și Ioannis Foundoulis. Stihul Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pre noi se regăsește pentru prima dată în această formă într-un manuscris din secolul al XIV-lea, Codex Atena 2062 ca stih dinaintea irmosului cântării a noua („Rai de taină ești…”) a Canonului Înălțării Cinstitei Cruci. Faptul că nu mai apare în alte manuscrise ne trimite cu gândul cum că ar fi o apariție izolată, locală, însă – așa cum constata părintele Ioannis Foundoulis – strigarea pentru mântuire către Maica Domnului se regăsește în forme similare în foarte multe dintre troparele dedicate acesteia și aflate în uzul Bisericii încă din secolul al XII-lea: „Ceea ce ai primit: Bucură-te! (…) mântuiește pe cei ce te măresc pe tine”, „Viază-mă pe mine (…) mântuiește-mă cu rugăciunile tale”, „După datorie cu rugăciunile tale se mântuiesc”, Caută (…) și ne mântuiește”, „Cei cuprinși (…) strigăm cu mulțumire: mântuiește-ne pe noi”, „S-a înnoit lumea (…) mântuirea credincioșilor”, etc. Așadar, nu am putea să credem că imnografii creștini atunci când au alcătuit aceste cântări nu ar fi ținut cont de învățătura de credință, întrucât tocmai prin creațiile lor lirice Biserica învață pe popor credința cea adevărată, redând într-o formă simplă dogmele cele înalte ale Sfinților Părinți. Chiar și unii Părinți ai Bisericii vorbesc în acest termeni despre Maica Domnului: „Bucură-te (…) mântuirea de obște a tuturor marginilor pământului” (Sfântul Ioan Damaschin) , „Prin aceasta (Maica Domnului) prima și singura ne vom mântui”, „Căci prin ea sunt strălucite și din ea prima noi prin sfinți ne vom mântui, că și prin aceasta ne-am unit cu Dumnezeu”, „(ea) este mântuirea de obște a lumii întregi (…) și prin ea nădăjduim mântuire (…) ca una care poate mai presus de toți să ne mântuiască pe noi” (Sfântul Simeon al Tesalonicului). De aceea, spunea părintele Ioannis Foundoulis, că dacă am judeca stihul Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pre noi, ar trebui reconsiderate în aceeași măsură toate aceste texte care vorbesc despre rolul Maicii Domnului în mântuirea oamenilor. În cărțile de slujbă românești, stihul consemnat în cărțile de slujbă românești în forma Preasfânta Născătoare de Dumnezeu mântuiește-ne pe noi a fost modificată, înlocuindu-se mântuiește-ne cu miluiește-ne. Legat de schimbarea făcută în cărțile liturgice ne răspunde chiar Dumitru Stăniloae, părintele teologiei românești: „dacă fiecărui sfânt i se dedică o zi principală în anul bisericesc pentru cinstire și laudă, Maica Domnului este lăudată în fiecare zi, deși are și câteva sărbători la fel de importante dedicate ei în mod deosebit. Apoi, ei nu i se cere numai să se roage lui Hristos pentru noi, ci i se cer și ei înseși multe lucruri. Ei ne adresăm cu cererea ca acestea: Tu mântuiește pe robii tăi de toate nevoile; Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; Alergă, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu și ne izbăvește pe noi de primejdii (…) Necontenit se repetă refrenul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuiește pe noi. Niciodată nu i se spune însă: miluiește-ne pe noi. Prin această expresie, adresată numai lui Dumnezeu, se afirmă credința că noi depindem întru totul de mila lui Dumnezeu. Mântuiește-ne adresat Maicii Domnului nu are sensul de mântuire, ca operă înfăptuită de Hristos, ci de scăpare sau izbăvire din diferite greutăți, necazuri, primejdii, ispite, care însă au și ele o legătura cu mântuirea” . Așadar, din cuvintele părintelui reiese că cuvântul a mântui se referă la eliberare de ceea ce este asupritor: păcat, moarte, boală, neștiință, iar a milui înseamnă mai mult decât a mântui și anume, înseamnă a primi ajutor de la Dumnezeu în toate laturile vieții. În ceea ce privește pe Maica Domnului, Maica Domnului nu este mântuitoare, nu este „împreună mântuitoare” cu Hristos, ci este mijlocitoare spre mântuire. Părintele Teofil Părăian avea însă o părerea mai blândă: „când eram eu copil, în biserică se spunea: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. Așa m-am pomenit, așa am zis; și când eram student la Teologie, s-a dat o dispoziție de la Sfântul Sinod, să se zică: Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, deși în cărțile vechi de slujbă peste tot este mântuiește-ne pe noi. Cum s-a ajuns la asta? Cei care au dat dispoziția aceasta au vrut să pună în evidență faptul că Maica Domnului nu ne mântuiește singură, ci Domnul Hristos este Mântuitorul; Maica Domnului nu este mântuitoare, dar este totuși miluitoare, mijlocitoare pentru miluire”.